REVA EV Frankfurt 2009

Autor: Cosmin Iordache 07 sept. 2009 Prezentări
REVA EV Frankfurt 2009

REVA este un producător indian care asamblează maşinuţe
electrice, dar produsele lor sunt încă modeste în cifre de vânzări.
Dar indienii perseverează şi aruncă o bombă mediatică pentru
Salonul de la Frankfurt, prima maşină care se încarcă prin
SMS
. Teoretic, atunci când vezi că se golesc bateriiile,
dai un SMS şi firma mamă prin intermediul unui sistem la distanţă
denumit REvive ţi-le încarcă. Din păcate REVA nu prea ne explică
exact cum funcţionează acest sistem, dar o să bănuim că este doar
un artificiu de PR pentru a capta atenţia.

Pe lângă această aparent neverosimilă informaţie, REVA ne mai
spune că va veni la Frankfurt cu două noi maşini electrice. Prima
este o maşină de mici dimensiuni în trei uşi denumită REVA
NXR
. Despre acest model indienii spun că poate fi comandat
chiar la Salon de la Frankfurt, deşi producţia va începe de abia în
2010. A doua noutate se cheamă REVA NXG şi este un
roadster cu două locuri şi acoperiş targa. Dar Tesla Roadster nu
trebuie să se teamă, pentru că acest model va apărea de abia în
2011.


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide